bg_left
index_02
stiri mai Flux de ştiri al M.A.I.
Polițist rănit în misiune
În dimineața zilei de 5 decembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceva au desfășurat o acțiune pentru destructurarea unei grupări infracționale, fiind efectuate 8 percheziții domiciliare.

La una dintre locuințele percheziționate, în Rădăuți, una dintre persoanele vizate a atacat și rănit, cu o sabie, pe colegul nostru, agent șef adjunct de poliți Sfichi Dan Ciprian, din cadrul Serviciului pentru acțiuni Speciale Suceava, rănindu-l foarte grav la cap și braț.

În acest moment, polițistul se află la Spitalul Județean Suceava, pentru investigații.

Bărbatul în cauză a fost imobilizat, cercetările fiind continuate, sub coordonarea procurorului de caz.

Acesta a fost arestat, tot într-o cauză instrumentată de Brigăda de Combatere a Criminalității Organizate Suceva, la data de 13 iulie 2016, pentru trafic de droguri, fiind ulterior pus în libertate sub control judiciar după 30 de zile, iar în octombrie 2017 a fost ridicat și controlul judiciar, de către instanța de judecată.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice
Postat la ora 10:15, marţi, 05 decembrie 2017
Direcţia Informare şi Relaţii Publice - Ministerul Afacerilor Interne
Decembrie 2017
LuMaMiJoViSaDu
     1 2 3
 4 5 6 7  8  9 10
11 12 13 14  15  16  17
 18  19  20  21  22  23  24
 25  26  27  28  29  30  31
Newsletter
Nume:
E-mail:

Cod de securitate

 
index_13
bg_right