bg_left
index_02
stiri mai Flux de ştiri al M.A.I.
Măsuri suplimentare pentru lichidarea incendiului și eliminarea riscului de explozie la sonda din Satu Mare
Măsuri suplimentare pentru lichidarea incendiului și eliminarea riscului de explozie la sonda de gaz din județul Satu Mare

Pentru gestionarea situației de urgență generată de incendiul produs la o sondă de gaz din localitatea Moftinu Mare din județul Satu Mare, la nivelul IGSU s-au dispus o serie de măsuri care au ca scop înlăturarea stării de pericol și restabilirea stării de normalitate în zonă.

Astfel, în cursul zilei de astăzi, inspectorul general, colonel ing. Daniel Dragne, împreună cu o echipă de specialiști din cadrul IGSU, se deplasează în județul Satu Mare pentru a prelua comanda și coordonarea acțiunilor derulate în cooperare cu celelalte autorități care dețin expertiză în domeniu, pentru eliminarea posibilității producerii unor explozii.

Luând în considerare specificitatea acestor tipuri de situații de urgență, procedura de intervenție prevede ca acțiunile de stingere a incendiului să fie precedate, în mod obligatoriu, de măsuri tehnice speciale pentru captarea fluxului de gaze care să reducă presiunea la capătul sondei.

De asemenea, în această seară, va avea loc o ședință de lucru pentru analiza situației și stabilirea soluțiilor tehnice, la care au fost convocați, de către societatea deținătoare a sondei afectate, reprezentanți ai unor companii de profil din Anglia, Olanda și Canada.

Totodată, în plan operațional au fost luate măsuri de echipare suplimentară pentru protecția personalului care se află la fața locului, având în vedere temperaturile ridicate generate de arderea violentă, substanțele rezultate în urma acesteia, dar și zgomotul produs de incendiu.

În contextul riscului ridicat de producere a unor acumulări de gaze care să conducă la o explozie, în cursul zilei de ieri s-a luat decizia de asigurare a protecției zonei fără întreruperea procesului de ardere, până la momentul în care societatea deținătoare a sondei va asigura toate măsurile de securitate atât pentru echipajele de pompieri, cât și pentru populația din zonă.

În acest moment, la fața locului se află patru echipaje de pompieri salvatori. Celelalte forțe și mijloace dislocate anterior au fost retrase în subunități, fiind posibilă alertarea acestora la locul incendiului, în funcție de evaluările realizate de către comandantul intervenției și de evoluția situației operative din teren.

I.G.S.U. - Serviciul Informare și Relații Publice
Postat la ora 19:35, marţi, 19 decembrie 2017
Direcţia Informare şi Relaţii Publice - Ministerul Afacerilor Interne
Ianuarie 2018
LuMaMiJoViSaDu
1 2  3 4 5  6 7
8 9 10  11 12 13 14
 15 16  17 18 19  20  21
22  23  24  25  26  27  28
 29  30  31
Newsletter
Nume:
E-mail:

Cod de securitate

 
index_13
bg_right