bg_left
index_02
stiri mai Flux de ştiri al M.A.I.
Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, se află în zonele afectate de inundații din județul Bistrița-Năsăud
În continuarea vizitei în zonele afectate de inundații din nordul tarii, ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, a vizitat azi județul Bistrița-Năsăud, unde a avut o întâlnire de lucru cu președintele Consiliului Județean, Prefectul județului și cu reprezentanții structurilor teritoriale ale MAI cu atribuții în situații de urgentă.

În ultimele ore județul Bistrița-Năsăud s-a aflat sub atenționare hidrologică de Cod Roșu, însă situația a fost gestionată foarte bine, nefiind înregistrate pagube însemnate care să afecteze viața oamenilor sau a comunităților.

În perioada următoare autoritățile județene se vor asigura că evaluările pagubelor vor fi finalizate, astfel încât să se poată interveni cat mai rapid pentru ajutorarea comunităților afectate.

În cadrul ședinței de lucru s-au trecut în revistă și alte aspecte administrative care privesc activitatea structurilor MAI din județ, majoritatea vizând nevoia suplimentării cu personal a diverselor domenii de lucru din Poliție, Jandarmerie sau Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Foto:
WhatsApp_Image_2019-05-17_at_17.43.22.jpeg
WhatsApp_Image_2019-05-17_at_17.43.23.jpeg

Postat la ora 17:51, vineri, 17 mai 2019
Direcţia Informare şi Relaţii Publice - Ministerul Afacerilor Interne
Octombrie 2019
LuMaMiJoViSaDu
  1  2  3  4  5  6
 7  8  9  10  11  12  13
 14  15  16  17  18  19  20
 21  22  23  24  25  26  27
 28  29  30  31
Newsletter
Nume:
E-mail:

Cod de securitate

 
index_13
bg_right